Cauta i pasari de cautare trei rauri.


Ghidul păsărilor urbane din România - Mindcraft Stories

Cu toate că specii noi sunt descoperite uneori în regiunile puţin explorate ale Terrei, în fiecare an, cel puţin o specie este Cauta i pasari de cautare trei rauri dispărută sau pe cale de dispariţie. Clasa Aves cuprinde 27 de ordine, împărţite în de familii.

În România, trăiesc doar o parte dintre ele, iar Societatea Ornitologică Română ne pune la dispoziţie o listă cu aproximativ de păsări pe care voi încerca să le prezint pe blog, în ordinea familiilor lor. Pentru că îmi sunt cele mai dragi, voi începe cu păsările cântătoare. Dar toate au o trăsătură comună, şi anume un sfirinx laringe bifurcat care le ajută să scoată trilurile încântătoare.

În timpul expiraţiei, o membrană anume din sfirinx vibrează şi emite suntele melodioase. În plus, pulmonul acestor păsări este foarte bine dezvoltat, de 10 ori mai puternic decât plămânii unora dintre mamifere păstrând proporţiile, bineînţeles.

Cauta i pasari de cautare trei rauri

Văzul şi auzul sunt foarte bine dezvoltate, pe când gustul şi mirosul au rămas pe locul doi. În general, sunt păsări mici şi iuţi, agile şi foarte active dimineaţa.

Preferă insectele şi fructele, hrană care le oferă nutrienţii necesari pentru o viaţă scurtă, dar intensă. Piţigoiul codat trăieşte în regiunile împădurite, în grupuri de câteva zeci de semeni, câutând hrana împreună.

Preferă insectele şi, iarna, este în continuă mişcare după surse noi de hrană.

Cauta i pasari de cautare trei rauri

Primăvara, îşi construieşte un cuib micuţ din muşchi, pene şi păr, unde depune până la 10 ouă albe, cu pete roşiatice. Piţigoii codaţi sunt păsări longevive, în comparaţie cu alte surate cântătoare de pădure, se înmulţesc într-un ritm constant şi rezistă iernilor geroase din munţii noştri. Este o pasăre călătoare, care se întoarce în câmpiile noastre când primăvara îşi intră cu adevărat în drepturi.

O auzi cântând doar când se înalţă spre soare şi este singura pasăre din lume care cântă în timp ce zboară. Îşi face cuibul pe pământ, în lanurile de grâne, iar în ţara noastră există arii protejate unde trăiesc ciocârliile şi unde vânătoarea este interzisă. În familia ciocârliilor se găsesc aproape o sută de specii, dar la noi sosesc doar câteva.

Alauda arvensis, ciocârlia de câmp, este cea mai răspândită în Europa şi în ţara noastră.

Cauta i pasari de cautare trei rauri

Ea preferă să cuibărească pe câmpurile de la marginea satelor, dar apropierea de om a dus la scăderea numărului de ciocârlii ale căror cuiburi sunt distruse în timpul lucrărilor agricole. O ciocârlie poate depune aproximativ 6 ouă pe an, ceea ce ar asigura perpetuarea speciei, dar astăzi este o pasăre ameninţată în România, şi are nevoie de protecţie.

Există arii delimitate şi protejate prin lege, în zonele în care trăiesc ciocârlii, dar localnicii probabil că nu le respectă. Înrudite cu ciocârlia de câmp sunt ciocârlia de bărăgan melanocorypha calandraciocârlia cu aripi albe melanocorypha leucopteraciocârlia de stol calandrella brachydactylaciocârlanul galerida cristataciocârlia de pădure lullula arborea şi ciocârlia urecheată eremophila alpestris.

Contact Sute de bucati mici de plastic ajung zilnic in stomacul pasarilor Pasarile care traiesc pe malurile raurilor ingereaza plastic de ordinul a sute de fragmente mici pe zi, potrivit unui studiu nou. Oamenii de stiinta spun ca aceasta este prima dovada clara care atesta faptul ca poluantii din plastic din rauri isi gasesc drum catre fauna salbatica, ajungand mai departe, in lantul alimentar. Bucatele de plastic de 5 mm sau mai mici microplasticeinclusiv poliester, polipropilena si nylon sunt renumite pentru faptul ca polueaza raurile. Impactul pe care acestea il au asupra vietii salbatice este deocamdata unul incert. Cercetatorii de la Universitatea din Cardiff au analizat poluantii din plastic gasiti intr-o pasare cunoscuta drept scufundac din genul Cincluscare se balaceste sau se scufunda in rauri, in cautarea insectelor subacvatice.

Dar nici penele de pe spate şi codiţa, tivuite cu galben şi roşu nu sunt de neglijat. În jurul ochilor au o mască neagră, delimitată de o dungă albă, trasă parcă din penel.

Cauta i pasari de cautare trei rauri

Trilul lor este deosebit de plăcut. Mătăsarii sunt păsări deosebit de frumoase, care trăiesc de obicei în pădurile de conifere. Iarna caută adăpost şi hrană prin grădinile oamenilor, iar, la începutul primăverii, în perioada de împerechere, caută un climat mai blând şi ajung şi prin ţara noastră.

Cuibăresc pe ramurile înalte ale pinilor şi depun în medie 4 sau 6 ouă. Ambii parteneri construiesc cuibului pe care femela îl camuflează cu fire de iarbă, licheni sau flori atârnânde. Se hrănesc cu fructe de pădure, cu seminţe şi cu insecte, de aceea preferă să îşi facă cuiburile pe lângă izvoare, unde găsesc o mulţime de gâze. Numele lor ştiinţific, Bombycilla garrulus, înseamnă coadă de mătase guralivă. În limba engleză li se spune waxwing codiţă de cearănume pe care l-au primit datorită penelor roşii din coadă, care seamănă cu ceara de sigiliu.

În această familie, sunt grupate trei specii de mătăsari, toate la fel de gălăgioase şi de femeie datand in casablanca. Este un adevărat doctor pentru copacii atacaţi de larve şi insecte nefolositoare.

Cauta i pasari de cautare trei rauri

Are penajul pestriţ, cu pete maro şi albe, pe burtică penajul este alb, ciocul lung este înconvoiat, iar ghearele puternice sunt adaptate la căţăratul pe trunchiul copacilor. Până şi penele din coadă sunt tari pentru a o ajuta să se sprijine de scoarţă, în căutarea insectelor, la fel ca ciocănitorile. La mijlocul primăverii, îşi construieşte un cuib rudimentar, în care depune în medie 5 ouă.

Cauta i pasari de cautare trei rauri

Ruda sa apropiată este cojoaica cu degete scurte certhia brachydactyla. Gulerul şi pieptul învăluit de pene albe ca zăpada face un contrast puternic cu restul corpului negru, cenuşiu şi cu aripile negre.

Pescăreii sunt păsări de dimensiuni reduse, cu aripi şi codiţe scurte, adaptate pentru scufundarea în apele râurilor învolburate de la munte. Aproape toate speciile au culori închise, cu penaj negricios sau maroniu, aproximativ 15 — 20 cm lungime, masculii find mai mari decât femelele. Picioarele lungi, cu gheare ascuţite, îi ajută să înoate şi să prindă mici crustacee, gâze de apă sau moluşte.

Sute de bucati mici de plastic ajung zilnic in stomacul pasarilor

Îşi urmăresc prada de pe bolovanii presăraţi în apele râurilor, îşi balansează capul rapid, căutând un loc bun de scufundare şi o victimă sigură, apoi plonjează cu iuţeală. Se spune că ar putea merge pe fundul apei, dar este numai o iluzie. Pescărelul negru îşi construieşte un cuib rotund mare în crăpăturile din stânci, într-un loc ferit sub un pod… oriunde în preajma unei ape curgătoare sau a unui lac de munte. Poate creşte 3 până la 6 puii într-un an, dacă are suficientă hrană. Este o pasăre parţial migratoare şi este întâlnită în întreaga Europă, în afară de ţinuturile reci.

Preferă câmpiile şi dealurile împădurite, dar şi grădinile sau livezile de la marginea localităţilor liniştite. Poate avea două rânduri de pui pe an şi îşi construieşte cuibul foarte aproape de sol, în tufişuri sau în ierburile înalte.

Se hrăneşte cu seminţe, insecte, muguri sau Cauta i pasari de cautare trei rauri.

Găsești majoritatea speciilor de pe aceste liste și în alte localități din România.

Este o pasăre iubitoare de căldură şi, în zilele toride de vară, masculul continuă să cânte chiar şi la orele prânzului, când celelalte păsări se retrag în Cauta i pasari de cautare trei rauri copacilor. El stă cocoţat pe cablurile de curent electric sau în vârful vreunui tufiş şi îşi continuă netulburat cântecul melodios.

Din fericire, nu este o specie ameninţată cu dispariţia, iar iarna se înmulţesc, deoarece ajung la noi şi presurile galbene din zonele mai reci ale continentului. Din familia presurilor care vin la noi în ţară mai fac parte: presura cu creştet alb emberiza leucocephalospresura bărboasă emberiza cirluspresura de munte emberiza ciapresura de stuf emberiza schoenicluspresura cu cap negru emberiza melanocephala şi presura sură milliaria calandra. Ortolanul sau presura de grădină — emberiza hortulana Când cauţi informaţii pe net despre această pasăre, te apucă groaza.

Primele rezultate pe care le afişează Google îţi spun că este o delicatesă în bucătăria francezilor şi că biata pasăre este pregătită cu o cruzime greu de înţeles pentru a fi înfulecată de nişte gurmanzi groteşti. Bietul ortolan, prins de bucătarul şef, este ţinut în întuneric câteva zile, îndopat cu seminţe, îmbătat cu brandy super scump şi apoi gătit. Se mănâncă întreg, cu tot cu oase…… o biată pasăre, de mărimea unui pumn de copil.

Noroc că, în cam târziu ce-i drept! Franţa a interzis consumarea acestei minunate păsări cântătoare, dar nu se ştie dacă legea nu este încălcată pe ici pe colo, prin farfuriile unor hulpavi fără minte. Ortolanul este o presură de culoare galben-roşcată, cu capul cenuşiu şi guşa gălbuie. Se hrăneşte cu seminţe şi insecte şi îşi face cuibul foarte aproape de sol sau chiar pe sol, protejat de iarbă sau tufişuri înalte.

Este o pasăre migratoare care se refugiază iarna în ţinuturile calde ale Africii — acolo nu cred că o mănâncă nimeni!

Pasărea preferă regiunile mai răcoroase, dar este răspândită pe tot teritoriul ţării, adesea venind în număr mai mare la câmpie pe timp de iarnă, să găsească mai uşor adăpost călduros şi hrană.

Masculii se recunosc după petele albastre de pe cap, pe când femelele au pene cenuşiu-verzui drept căciuliţă. Cintezele depun în medie 4 -5 ouă pe an şi pot creşte două rânduri de pui pe an, dacă trăiesc într-o zonă cu hrană din belşug.

În meniul lor intră în mod special insectele şi fructele de pădure.

Un fapt mai curios despre cinteze este legat de obiceiul lor de migraţie: femelele şi păsările tinere pleacă spre regiunile calde în timpul iernii, pe când masculii, cintezoii, rămân în ţară, în pofida nopţilor geroase. Înrudită cu ea este şi cinteza de iarnă fringilla montifringilla. Mugurarul — pyrrhula pyrrhula Cu hăinuţă Cauta i pasari de cautare trei rauri şi tichiuţă neagră de abanos, mugurarul iese imediat în evidenţă printre crengile copacilor. Este una dintre cele mai frumos colorate fringilidae, care soseşte în ţara noastră în anotimpurile calde şi pleacă iarna spre locuri mai primitoare sau coboară la câmpie, în parcuri şi dumbrăvi.

Masculul a fost dăruit de natură cu penajul viu colorat, în timp ce femela iese mai puţin în evidenţă cu hăinuţa ei de un cenuşiu roşcat stins. Hrana lor preferată sunt mugurii de conifere, de unde le vine şi numele, precum şi seminţele.